Gala Societății Civile, un proiect The Institute, a premiat câștigătorii competiției din editia 2023! Festivitatea de Premiere a avut loc pe 26 septembrie la Ateneul Român.
Sub sloganul „Bine pentru Mâine”, această ediţie este dedicată tinerilor implicaţi în societatea civilă şi premiază acţiunile de azi care duc la un viitor mai bun pentru noile generaţii.
Gala a înregistrat anul acesta un număr record de înscrieri în competiție: 238 de inițiative civice, dintre care 182 de proiecte, 23 de programe și 33 de campanii sociale implementate în perioada 2021-2022.
Proiectele au fost jurizate de 85 de specialiști în implementarea și evaluarea proiectelor, cercetători, sociologi, jurnaliști, lideri și formatori de opinie ai societății civile și ai sectorului non-profit și reprezentanți ai sectorului privat.
Fundația „Alături de Voi” România – premiul III la categoria „Incluziune Socială” pentru proiectul „Investim în Educația Incluzivă”
Proiectul Investim în educația incluzivă! dezvoltă un parteneriat sustenabil și un model de intervenție corelată la nivel de copil–familie–școală–comunitate.
Ne-am propus un scop frumos și ambițios: să dezvoltăm chiar în comunitate, la firul ierbii, un pachet integrat de servicii educaționale, psihosociale, psihopedagogice, ocupaționale, dezvoltare personală și activități de timp liber pentru copii și tineri cu risc de abandon școlar și CES din 4 comunități din jud. Iași și Botoșani.
Citiți aplicația integrală pe pagina competiției.
#DreamTeam: echipa ADV din spatele poveștii „Investim în Educație Incluzivă”
Suntem tare mândri de colegii noștri care s-au implicat în acest proiect: Diana Vasiliu (manager proiect), Ștefana Pocneț, Dana Dumitriu, Patricia Epure Krișan, Ana Balaban, Elena Vasiliu, Alex Rățoi, Cezar Crețu, precum și de voluntarii care s-au implicat în taberele de vară #GOSummer.
Mulțumim și partenerilor de proiect: Fundația Star of Hope Romania, Asociația Română de Literație și GAL Stejarii Argintii, precum și partenerilor instituționali: Școala Gimnazială Horlești, Școala Gimnazială „Colonel Constantin Langa” Miroslava, Școala Gimnazială ,,Dimitrie Anghel” Cornești-Miroslava și Şcoala Gimnaziala „Sfânta Maria” Botoşani.
Ne onorează să fim pe podium, printre atât de multe proiecte valoroase care fac diferența în incluziunea socială din România.
Iată câștigătorii categoriei „Incluziune socială”
- Premiul I – Organizația Umanitară CONCORDIA, pentru proiectul CentreZi RO – Rețeaua Națională a Centrelor de Zi pentru copiii aflați în risc de sărăcie, București
- Premiul II – Fundația Regală Margareta a României, pentru proiectul Centrele Generatii, București
- Premiul III – FUNDAȚIA ALĂTURI DE VOI ROMÂNIA, pentru proiectul INVESTIM ÎN EDUCAȚIA INCLUZIVĂ!, Iași
- Premiul III – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), pentru proiectul HELP TO HELP UKRAINE
- Premiul pentru Impact Social – Asociația de dezvoltare personală Grigore Popa, pentru proiectul Inchide ochii si ai sa vezi mai bine, București
Felicitări câștigătorilor și tuturor celor care au participat în această competiție!
Lista integrală a câștigătorilor Galei Societății Civile 2023 poate fi consultată aici.