Proiect cofinanțat din Granturile Norvegiene 2014-2021
Operator de program: Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS)
Programul: ”Dezvoltare locală, reducerea sarăciei și creșterea incluziunii romilor”
Aria 8 ”Copii și tineri în situații de risc”
Proiect: ”Investim în educația incluzivă”_Cod PN2041
Contract de finanțare nr. 4/30.10.2020/N
Beneficiar: FUNDAȚIA ”ALĂTURI DE VOI” ROMÂNIA
Parteneri: P1 Fundația Star of Hope România, P2 Asociația Română de Literație și P3 Asociația GAL Stejarii Argintii
PREZENTARE PROIECT:
Proiectul ”Investim în educația incluzivă”_Cod PN2041 este implementat de către Fundația ”Alături de Voi” România, în parteneriat cu Fundația Star of Hope România, Asociația Română de Literație și Asociația GAL Stejarii Argintii, în cadrul Apelului ”Educație incluzivă pentru copii și tineri în situații de risc”, din cadrul Programului ”Dezvoltare locală, reducerea sarăciei și creșterea incluziunii romilor”, program finanțat din Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021 și administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS).
Implementarea se realizează în perioada: 30.10.2020 – 29.10.2022 în Regiunea Nord-Est: în Județul Iași: comuna Miroslava (localitățile Miroslava și Cornești) și comuna Horlești și în Județul Botoșani – municipiul Botoșani, iar grupul țintă este selectat din mediul rural și urban. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 5,452,521.16 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă 4,907,269.05 lei, iar contribuția privată 545,252.11 lei.
SCOP:
Proiectul” Investim în educația incluzivă!” vizează oferirea unui pachet integrat de servicii educaționale, psiho-socio-pedagogice, ocupaționale, de educație non-formală și timp liber în vederea creșterii gradului de participare școlară și socială a 650 copii și tineri cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani aflați la risc de abandon școlar/părăsire timpurie a școlii și cu cerințe educaționale speciale din 4 comunități din județele Iași și Botoșani.
OBIECTIV GENERAL:
Creșterea gradului de participare școlară și socială a unui număr de 650 copii și tineri cu vârste între 3 și 18 ani aflați în situație de risc de abandon școlar/părăsire timpurie a școlii (550) și cu CES (100) din 4 comunități din jud Iași și Botoșani (3 comunități rurale din jud.Iași - Miroslava, Cornești și Horlești și o comunitate urbană - mun. Botoșani).
Proiectul vizează totodată:
OBIECTIVE SPECIFICE:
OS1: Creșterea participării la învățământul preșcolar, primar și gimnazial, precum și a accesabilității la servicii psiho-sociale/psiho-pedagogice, ocupaționale și de timp liber pentru 650 copii și tineri, cu vârste cuprinse între 3-18 ani (550 copii și tineri aflați la risc de abandon școlar/părăsire timpurie a școlii și 100 de copii și tineri cu cerințe educaționale speciale, din care 500 copii și tineri din mediul rural) din 4 comunități din județele Iași și Botoșani pe perioada de 24 de luni de implementare a proiectului.
OS2: Creșterea gradului de implicare și oferirea serviciilor de suport pentru 140 de părinți/tutori ai copiilor și tinerilor cu risc de abandon școlar/părăsire timpurie a școlii și cerințe educaționale speciale pe perioada implementării proiectului, cu rol în facilitarea dialogului școală-familie-comunitate.
OS3: Creșterea gradului de profesionalizare și dezvoltarea competențelor specifice în procesul instructiv-educațional a unui număr de 125 cadre didactice (100 cadre didactice din 4 instituții școlare vizate de proiect din jud Iași și Botoșani și 25 cadre didactice din Regiunea de Nord-Est) în abordarea integrată a lucrului cu copii și tineri cu risc de părăsire timpurie a școlii și cu cerințe educaționale speciale.
Proiectul propune un parteneriat sustenabil și un model de intervenție corelată la nivel de copil/tânăr–familie–școală–comunitate. Modelul implementat de cele 4 ONG-uri și 4 școli asociate va fi propus la nivel regional/național prin FNGAL.