Final de poveste?
Știm că realitatea copiilor cu care lucrăm este de cele mai multe ori una foarte dură, dar pentru că am conștientizat că învățarea vine din experiențe memorabile, nu ne-am oprit doar la taberele de vară #GOSUMMER. Cu inima deschisă am pornit în noi aventuri interesante: pentru echipa FRDS au urmat alte patru serii de tabere, a câte 5 zile, pentru 80 de copii beneficiari ai proiectului „Investim în educația incluzivă”, din județele Iași și Botoșani.
Tabăra a fost situată pe obcina Deluț, comuna Fundul Moldovei, la pensiunea Deluț. Aer curat, drumeții, jocuri, activități sportive – ne-am bucurat din plin de copilărie și de bunătatea și sprijinul oamenilor din jurul nostru care au făcut posibile aceaste tabăre.
După un drum lung, am ajuns în inima munților, în mijlocul unei naturi de-o frumusețe care nu poate fi exprimată în cuvinte, unde diminețile luminoase și calmul serilor răcoroase ne-au încântat simțurile. Colaboratorul care a facilitat desfășurarea taberei – Sebi Cupșan, fondator Eki – și gazdele noastre de la Pensiunea Deluț, ne-au întâmpinat cu voie bună şi cu dorința de a transforma aceste tabere într-o experiență memorabilă pentru copiii noștri.
Sebi Cupsan ne-a povestit ce a însemnat pentru el toată această experiență:
„Am avut privilegiul ca alături de Fundația Alături de Voi sa organizam 4 serii de tabere in Bucovina pentru 80 de copii , în cadrul proiectului FRDS. A fost un efort de organizare răsplătit de zâmbete, de noi experiențe de învățare, de mostre de prietenie si recunoștința. Suntem fericiți ca am contribuit la aceste rezultate minunate si speram ca toți copiii incluși in acest proiect sa construiască Romania pe care o visam.”
Pe lângă oportunități inedite de a se conecta cu natura, de a-și exersa lucrul în echipă, de a-și crește responsabilitatea și de a lega noi prietenii, tabăra a fost pentru copii și o ocazie perfectă de a învăța lucruri noi, de a se deconecta și de a se distra- în mare, asta ne-au transmis și prietenii noștri de la Star of Hope Romania, parteneri de bază în cadrul proiectului FRDS, care au încheiat ultima serie de tabără cu succes:
„A fost pentru mulți dintre ei prima tabara din viata lor, pentru câțiva dintre aceștia prima ieșire fără părinți. Am avut emoții pentru ei, mai ales pentru copiii cu CES, dar s-au descurcat foarte bine și au avut ocazia sa lucreze la autonomia personala. De asemenea, s-au responsabilizat și s-au ajutat unii pe altii. Si-au făcut prieteni, s-au jucat, au călărit, au făcut drumeție în natura și s-au bucurat de peisaje ca de basm. Cu siguranță va rămâne în memoria noastră pentru totdeauna!”
Concluzionând:
- 80 de copii au făcut un prim pas către exersarea și câștigarea unor comportamente independente , vitale pentru cresterea stimei de sine și a încrederii în propria persoană;
- 80 de copii au deprins modalități noi de socializare și relaționare și, totodată, au învățat să se adapteze unor experiențe noi;
- 80 de copii s-au desprins pentru o perioadă de tehnologie și în schimb, au ales să se bucure de natură și de o gamă diversificată de jocuri inedite și interactive;
- 80 de copii s-au încărcat cu energie și voie bună, elemente atat de necesare pentru încărcarea pozitivă și deconectarea de la activitățile școlare.
…și ca toate poveștile, și povestea aceasta a ajuns la final! O poveste plină de aventura, emoție, bucurie, adrenalina, locuri minunate și oameni extraordinari cărora le mulțumim din .
Pentru că astfel de experiențe ne dau curaj, ne arată că facem bine ce facem, ne spun practic „Continuați, că sigur o să reușiți”, promitem să începem noi povești pentru că ( pssst, vă spunem un secret) avem în tolbă o mie de planuri, de vise și de idei.
Așadar, nu vă spunem LA REVEDERE, vă spunem PE CURÂND!
Rămâneți în continuare alături de noi.