O vorbă din popor spune :”Semne bune anul are!” Noi putem spune că avem un început de an foarte rodnic.
Joi, 6 ianuarie 2022, a avut loc prima întâlnire de lucru pe anul 2022 a experților Fundației Alături de Voi România implicați în cadrul proiectului ,,Investim în educația incluzivă!’’. Cu bateriile încărcate și cu mult entuziasm am discutat despre strategii noi de lucru concentrate pe ce se poate face de aici înainte pentru binele beneficiarilor noștri. Ne-am pus în gând să ne amintim mereu motivația și ,,de ce-ul’’ care ne-a adus împreună ca echipă în cadrul acestui proiect minunat, pentru că, cel mai mare vis al nostru e să fim mulți, să fim prieteni, să creăm legături frumoase și să facem lucruri mărețe împreună.
Iată și echipa proiectului din partea promotorului de proiect – Fundația „Alături de Voi” România (ADV România)
Am încheiat întâlnirea de lucru cu gândul că tot ce ne-am propus se va întâmpla pentru că ne place ce facem. Urmează un an în care provocările și activitățile vor fi la ordinea zilei.
Pentru parcursul acestui an, am proiectat:
- Inaugurarea centrelor educaționale din cele patru școli asociate pe proiect;
- Cursuri de educație parentală în toate cele patru comunități în care implementăm proiectul;
- Tabere educaționale pentru beneficiarii recrutați în cadrul proiectului.
Și pentru că ne place să investim în educația incluzivă, vom continua activitățile pentru beneficiarii noștri – copiii și tineri cu risc de abandon școlar și cerințe educaționale speciale: recrutare, evaluare/selecție, monitorizare psiho-socială și educațională a copiilor și tinerilor din proiect, acordare servicii de logopedie, derulare activități de timp liber și dezvoltare personală, consiliere și orientare profesională, servicii psihopedagogice, activități de sprijin educațional, acordare servicii sociale și intervenție în situații de criză pentru copii/tineri și pentru părinți.
De asemenea, vor continua programele de formare, sesiunile de instruire și webinarele adresate cadrelor didactice, oferite de Asociația Română de Literație. Asociația GAL Stejarii Argintii va realiza flashmoburi în cele patru comunitățile vizate de proiect și va pregăti documentarea și propunerea către FNGAL a modelului de intervenție incluzivă în comunitate dezvoltat prin proiect.
Vă așteptăm cu drag în continuare să ne urmăriți activitățile. Împreună putem să scriem povestea acestui proiect!