Pentru copiii de la Școala Gimnazială Bogdănești, ziua de 9 noiembrie a fost o zi inedită. Ei au cunoscut-o în premieră pe păpușa Molly, care a venit la ei cu o supriză.
Molly și-a luat în serios rolul de ambasador al prieteniei și le-a citit o carte despre impactul glumelor răutăcioase asupra copiilor. Plecând de la cartea „Glumele nu sunt mereu amuzante”, copiii au aflat despre conceptul de bullying și au dezbătut probleme ce țin de hărțuire, de excludere intenționată a cuiva din grup și de răspândire de zvonuri neadevărate.
Bullying-ul în mediul școlar este o realitate pe care copiii o trăiesc zilnic. Aproximativ unul din trei elevi din lume a fost victima bullying-ului, având consecinţe devastatoare asupra procesului educaţional, ratei de abandon şcolar, sănătăţii fizice şi psihice ale acestora. În România, se estimează că aproape jumătate dintre elevi au fost agresaţi de colegi cel puţin o dată. Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) plasează România pe locul 3 la nivel european în privința acestui fenomen.
În acest context, echipa ”Investim în Educația Incluzivă” le-a prezentat celor mici modalități de prevenire a comportamentelor abuzive, dar și cum să reacționeze atunci când sunt martorii unei situații de agresiune fizică sau verbală.
Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului ”Investim în educația incluzivă”_Cod PN2041, implementat de către Fundația ”Alături de Voi” România, în parteneriat cu Fundatia Star Hope Romania, Asociația Română de Literație și Asociația GAL Stejarii Argintii, în cadrul Apelului ”Educație incluzivă pentru copii și tineri în situații de risc”, din cadrul Programului ”Dezvoltare locală, reducerea sarăciei și creșterea incluziunii romilor”, program finanțat din Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021 și administrat de Fondul Roman de Dezvoltare Sociala – FRDS.